Am devenit un pălăniuc acum doi ani, când am citit Fight Club cu o satisfacţie vecină cu extazul, după ce văzusem filmul omonim de-o căruţă de ori. Am fost fascinat de Chuck Palahniuk, de stilul său agresiv şi de toate elementele şocante pe care avea curajul să le introducă în romanele sale. Am vrut mai mult. A urmat Choke, care m-a făcut să empatizez cu deviatul sexual Victor Mancini şi eforturile sale disperate de a-şi cunoaşte adevărata identitate. Haunted a fost un adevărat tur de forţă: parcă fiecare povestire încerca din răsputeri s-o întreacă pe precedenta ei, să fie mai violentă, mai intensă, mai scandaloasă, mai tulburătoare. Fiecare poveste începea suficient de "cuminte" pentru ca, în decurs de câteva pagini, să mă facă să zbier "DE CE? DE CE, DOAMNE, DE CE?!". Cred că Haunted a rămas şi acum Palahniuk-ul meu preferat. Bântuind librăriile şi anticariatele ca un strigoi, am mai cumpărat Lullaby, Rant şi Supravieţuitor şi, de fiecare dată, citirea unui roman de Chuck Palahniuk devenea o mini-sărbătoare: abia aşteptam să văd ce porcării demente i-au mai trecut autorului prin cap.
