marți, 10 mai 2011

Resuscitarea textualiștilor


Sorin Gherguț, Orice (Ed.Pandora M, 2011)

   Sorin Gherguț poate face deliciul oricărui literat, pentru că baletează cu suplețe printre rafinamente lirice retezate de cele mai multe ori de douămiiști. E amuzant fără a fi licențios și e profund fără a împroșca cu sânge când își scoate inima, pentru că el știe că și sângele și inima sunt făcute tot din text. Cuvintele pot ucide lumea din exterior, spunea poetul pe undeva, dar tot ele sunt criminalul perfect- nu lasă nicio urmă. Cuvintele desființează și dispar (sau lovesc și fug), atunci când sunt rostite. În scris, însă, și date lui Gherguț, ele devin niște jucării care au dezvoltat propria lor inteligență și încep să circule, să iasă din cutia lor și să socializeze cu altele: cuburile cu indienii de plastic, păpușa cu un pinguin plușat, ca într-un toy story în care fiecare jucărie reprezintă, în sine, un canon literar, producând un nou sens doar dacă se lasă lasciv atrasă în combinații extravagante:

foneme, lexeme, sintagme, propoziții: și gata
versuri aruncate în volum cu lopata

de la lume adunate și-napoi la lume date stricate,
murdărite, descompletate.

glume de o mie de ori repetate.
(dubii, dubii, dubii, 2.)


Sau:

organe genitale
printre stele
sînt ale tale
și ale mele

pulsînd agale
printre astre
pe cerul moale
sunt ale noastre
(O.G.)
  
  Intertextul funcționează la poetul nostru atât ca referință la cultura suburbană (versuri din Cheloo ca moto) cât și ca pastișă, parodie, autoparodie. Poetul se mișcă cameleonic printre dublări parodice, apeluri la dihotomii, paranteze, trimiteri la alte poeme din același volum (și nu aluzii discrete, ci notații de tipul vezi pagina x), care incită frecvent la deplasări de tip răsfoire, caricaturizând totodată și tehnica anticipațiilor (probabil doar ea mai rămăsese ne-tușată).
  Gherguț îi răsfață pe cititorii care sunt deja sub hipnoză textualistă și au o necesitate imperios-junkistă de a priza mai mult TEXT postmodern pentru atingerea extazului și îi nevrozează pe cititorii de balansoar văzuți în imposibilitatea unei lecturi soldate cu senzația de "îmi cade capul de somn" și plasați în interfața unei construcții interactive, care nu ți se revelează dacă îi rămâi pasiv. Volumul Orice e hardcore textualist gen.
  Somnul în timpul lecturii naște monștri, pare să spună Gherguț printre dinți, atunci când te mai ia în balon cu un spațiu gol între versuri, lăsat pentru a fi completat de TINE sau te plimbă prin volum după bunu-i plac.
 Textul abundă în coduri inserate ca niște șabloane de către autor (în special versuri eminesciene ciopârțite, cârpite, carbonizate și apoi descântate), ca un string de cuvinte atât de supralicitat încât s-a mecanizat și nu mai trezește nicio emoție, astfel încât trebuie ucis fără regrete, pentru a putea renaște în termeni postmoderni.
  Metatext, intertext, hipertext- you name it, he's got it- parodia actului creator, al discursului filozofic, citări, autocitări și splendide imagini ale inactivității și lascivității. Până și spațiul fluctuant între versuri este ales tot parcă pentru a concura spre același sens:

de undeva a pornit către mine o broască țestoasă
cu intenții vădit criminale, urmărită fractal de ahile
rima la acest vers, evidentă, e: zile

Încă niște versuri pe care va trebui să le mut, fonem cu fonem
într-un alt poem.
(V.coda)

ce este cum este pentru că ce a fost a fost cum a fost
și ce va fi va fi cum va fi pentru că ce este este cum este. Și
ce este e ce nu a mai fost și ce va fi va fi ce nu mai este- ba
nu- ceea ce a fost e ce nu mai este, ce va fi va fi ce este
sau altceva.
(On. orice vs. ceva anume)

rup cu dinții lenjeria intimă a antimateriei
((copro-ducții) VII.)

  Parafrazele sunt ca niște bijuterii lucrate în filigran de către un stand-up'ist cu poante livrești- fie că îi adaugă lui Camil Petrescu un touch de conceptualizare:

ultima noapte de analiză, noaptea celei dintâi sinteze
(faul oder mude)

fie că actualizează niște eminescianisme plasate deja adânc în imaginarul liric comun:

nu credeam s-ajung
a munci vreodată
(...)
eu mereu voi scrie versuri
eu și mort voi scrie
cât îmi vor dăinui unghiile, cu unghiile, apoi până la ultimul fir
de păr, pe urmă cu oasele
poeme (din alea de-ale mele
inteligento-tembele, cîntecele) și într-un final-final
numele tău, cu font arial.
(munci zile neplăceri, V)

cât mai sînt încă pe pace eu îmi spun: bine-am venit
(Călătoriile (2))

și preferata mea:

drum du-
te, cale bate-te pe tine tu

drum du
-te, cale, parcu
rge-te pe tine (însăți cu tine) tu

drum du-te, cale străbate-te pe tine însăți

cuțitule, fă-ți seppuku
cu tine ție tu.
(dubii, dubii, dubii, 3.)

 Iată, de exemplu, cum apare celebrul motiv vanitas vanitatum dacă este mixat puțin pe platanele lui Gherguț:

venim și ne ducem cu pluta
ruta-și exteriorizează deruta
(...)
venim și ne ducem cu pluta
plecăm pe brînci și revenim călare
pe caii de mare
(V bis)

  Instanțele textului poetic sunt la fel de dinamitate (ar fi interesant de predat Gherguț în școală la lecția despre poet și eu liric, alter ego și alți doppelgängeri), rezultând veritabile tirade umoristice. Autorul textualist este oricum unul ,,nimicit" după cum spunea M.M., iar când Autorul a murit, totul este posibil:

gherguț cînd are ce face își schimbă locul de muncă
ora de masă, ora de culcare, freza, orientarea politică, rasa
fața de pernă, lenjeria de corp
(munci, zile, neplăceri IV. (pauză, pururi pauză))

  Gerghuț e un entertainer pentru oricine își pune probleme de metalimbaj, repetă un cuvânt pentru că îi place cum sună (apreciază o consonanță și recunoaște o aliterație), a auzit de free association, pentru oricine a scos vreodată un cuvânt dintr-o formulă prestabilită și a realizat un fuzzy match pentru purul și gratuitul său amuzament:

doi ochi, două coaie
o singură viață, o singură soră
(...)
doi ochi, un ochi, două ouă

am uitat de ce-s trist
dar sînt trist deci exist

ca om. ca turist

ca artist.
(Călătoriile (2))

neamțul cînd n-are ce face își mută casa.

(gherguț cînd are ce face își schimbă

volumul, momentul și masa)
(No Man's Land Art, III)

 După ce aruncă diferite filipice asupra conceptului de "muncă", înțeles ca efort mecanic de multiplicare obscenă a aceluiași roboțel aferat, hiperactiv și convins că misiunea lui corporatistă este și singura marcă identitară la care s-ar putea gândi dacă ar fi eșuat pe o insulă pustie, se concentrează pe sorbirea cu zgomot, fără rușine, a reflexivității și autoreflexivității:

eu să gândesc, și lumea să stea
să aștepte, frumos împietrită sau nici măcar
pur și simplu absentă, salvată pe un memorystick
de 10 la o sută de mii de giga
(Camera)

lăsați deci omu-n pace să consume.
(alcool servicii proaste glume)
(consum ergo sum)

    La orice acuze i s-ar putea aduce, Gherguț poate răspunde arghezian pe doi: N-am făcut nimic. Eu doar m-am jucat.

7 comentarii:

  1. Imi place pertinenta recenziei ce vine tocmai din similaritatea stilului Alinei Pixcupescu cu cel al poeziilor discutate. Comentariile se contopesc cu versurile intr-o crema de zahar ars ce ma imbie sa-l citesc si eu pe Ghergut.

    RăspundețiȘtergere
  2. it's all cool and stuff, dar... se zice "similitudine".

    RăspundețiȘtergere
  3. SIMILARITÁTE s. f. Faptul de a fi similar. – Din fr. similarité. Thank you french people!

    RăspundețiȘtergere
  4. am zis că "se zice" în sensul că e mai uzual și mai fluent "similitudine", nu că nu este corect "similaritate".

    RăspundețiȘtergere
  5. Mie nu-mi place sa fiu uzual si fluent.

    RăspundețiȘtergere
  6. salut, auzi eu nu mai stiu exact. ti-am lasat volumul meu de ghergut cand ai ajuns prin bucuresti? ;(

    RăspundețiȘtergere