luni, 23 mai 2011

Homelessly in love




       Dan Sociu, Pavor nocturn, Ed. Cartea Românească, 2011

      După cum îi spune și numele, antologia de poezie a lui Dan Sociu este ca o sudoare rece pe care o simți pe tâmple când te trezești brusc în inima nopții dintr-un coșmar brutal, încerci să-ți ștergi transpirația și descoperi că nu era nimic pe fruntea ta. Aprinzi lumina și pereții colcăie de gândaci. Ești la cămin. Fruntea ta a fost traseul parcurs de o coleopteră. E doar o altă noapte de vară și adevăratul coșmar abia acum începe. Aceeași senzație de încercare disperată de a te salva dintr-un univers plin de nisipuri mișcătoare și o mână întinsă care te scoate și nu face decât să te împingă sub un camion mi-a inspirat mie acest volum. Acesta este background-ul de exhibare a unei estetici a ratării și a unei dorințe ardente de mântuire, nu neapărat în sens transcendental, cât în cel mai firesc mod- prin iubire, dorință, de altfel, exprimată dureros de imagistic:

fă-ți casă cu mine
la casa de amanet
(...)
culcă-te lîngă mine în betonieră
doi avortoni găsiți în container
două hoituri îmbrățișate-n portbagaj


     Cuplul este ipostaziat prin cuvinte rupte dintr-o recuzită a salubrității publice, imaginarul construit fiind unul de tip ștrengaro-depravato-excentric. Opțiunea nu se face însă în detrimentul poeticității, ci, dimpotrivă, este potențat tocmai acel corolar iconic pre-existent despre o periferie spirituală, atât de obsedantă încât te determină să răscolești prin toate gunoaiele, păduchii, coșurile, avortonii, mațele - defulate, să le diseminezi pe fiecare separat și pe toate grămadă și o dată cu ele să realizezi că ai rămas un schelet la care trebuie să se adauge toate acele anexe pentru ca tu să ființezi. Ele te reprezintă. Toate deșeurile se deversează cu atâta concentrare încât produc o alchimie interioară, căpătând în final a mind of their own, se nasc adevărate creaturi (ceva gen Mr. Pollution din Captain Planet). Exorcizarea nu se poate realiza decât in extremis. Cu toate acestea, pe coregrafia rebuturilor se scrie despre dragoste:

dragoste cu vată-n nări
dragoste cu bani pe piept
vreau să scriu despre tine
cum ar scrie un cîine
cu fața-n cearșaf
prizez linie după linie
din mirosul tău

      Disperarea de a iubi scapără frecvent, trădată de asocierea cu moartea- naturală și inevitabilă și privită în aceeași măsură ca o pleiadă de mixed feelings. Genul de dragoste care te bagă în spital. Poezia este prin excelență erotică, dar de un erotism vecin cu tortura și nu neapărat din cauza clasicei incompatibilități dintre două instanțe esențial complementare (!), ci pentru că este atât de firav și de substanțializat, ca un balonaș colorat de săpun cu durata existenței determinată de fix contactul cu materialitatea. Lumea îi face rău cuplului, îl rănește, îl hărțuiește și îi retează la modul procustian orice tentativă de imponderabilitate, iar acesta nu poate exista în afara ei:

spun dragoste într-o limbă
învățată din interdicții
scriu dragoste cu noduri în gît
(...)
tu știi dragostea
doar ca pe o fugă de-acasă
gîfîi sub mine
ca la capătul fugii
și la capăt nu te-așteaptă
nimic
(...)
ne vor scoate de păr
goi pe casa scărilor
ne vor vorbi în limba lor
limba noastră de dragoste

     Deși decorul dezolării se instaurează ca o fortăreață a jupuiților, pârliților și alți aurolaci, ca într-un purgatoriu dantesc în care viermuiesc sufletele în căutarea drumului lor paradisiac sau infernal, într-o expectativă morbidă și vătămătoare, cuplul nostru, cuplul arhetipal din poezia lui Dan Sociu, își va salva niște versuri pentru Iubire:

e tîrziu spui
hai acasă
și ne trîntim pe trotuar
și ne aprindem
degetele
(...)
proastele-și caută punctul g
tu și cînd te gîndești la ceva frumos
te simți bătută


Sau:
io și tu adormeam îmbrățișați
în fiecare noapte pe altă targă
ca bogătanii
(...)
bolborosind singura rugăciune
pe care-o știam înger
îngerașul meu
numa-n față
să nu dai

    Contingentul le provoacă răni, ca și unor îngeri căzuți care își descoperă cea mai cruntă carnalitate, o dată cu gravitația și durerea sfâșietoare de a fi om. Tot acest imaginar al prăvălirii în lume îmi amintește de una dintre poeziile lui Blaga, ,,Paradis în destrămare"- același miros de îngeri putreziți degajă și poezia lui Dan Sociu.
     Cuplul caută etern recluziunea față de lume, tinde etern către căutarea reflexivă, care, într-o clipă de liniște incantatorie, să determine o clipocire androginică, singulară și astfel protejată de orice pericol al eliberării în lume. Momentul identificării lor întârzie însă să se producă:

Aș vrea să-ți pot vorbi
Cu blîndețe
Ca și cum ferestrele
Casei noastre
Ar da înspre mare
și zilele ni le-am petrece
privindu-ne
(...)
și prietenii ar veni la noi înotând
(...)
și viața noastră ar fi curată
ca un cuțit de măcelărie
proaspăt șters

    Inadaptarea cuplului la mediu nu poate produce decât sciziunea acestuia și trecerea onirică printr-un plurivers cu tot atâtea versiuni și niveluri de fericire:

(...) știam amândoi că undeva sîntem
stricați de tot, într-o realitate ne iubeam,
în alta stăteam tăcuți pe iarbă și dădeam
din mîini ca înecații.

Sau:
într-o dimineață am mîncat împreună într-o vitrină
de unde priveam zăpada topindu-se
în jurul picioarelor care așteptau.
pentru că o parte din ce făceam era în timpul vieții,
strălucea un pic.

     Numai că multiplicarea versiunilor de ipostaziere a cuplului este o încercare la fel de ratată. Incapacitatea lor de a exista împreună într-un aici și acum, determină dividerea nucleului inițial și plonjarea lor în universuri paralele și necomunicante:

cînd intrai seara pe ușă nu mai găseai nimic
din mine pe canapea în fața televizorului.
așa cum atunci ca și altădată
nimeni nu intrase pe ușă.
am fi putut trece unul prin altul
în mișcările noastre fără viitor.

    Dacă despre Gherguț scriam că este hardcore textualist, atunci Sociu nu poate fi decât un douămiist de tip doom metal, care se bazează pe macabru, angoasă, atmosferă dark, riff-uri grele și pestilențiale (*wink*), solo-uri de stilou, pentru a-i asigura volumului o dezlănțuire dementă în pogo și stage diving din partea cititorilor, la final. Apropo de stage diving, poetul a lansat această antologie la târgul de carte Bookfest.

4 comentarii:

  1. Dan Sociu si prietena lui trebuie sa-si faca putina ordine in viata ca nu mai tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Și tu trebuie să faci ceva în privința acelei epiglote fumigene.

    RăspundețiȘtergere
  3. Voi alege o solutie alternativa. In epiglota-mi fumigena voi instala o moara eoliana. Daca tot fumez macar sa produc energie ecologica.

    RăspundețiȘtergere