Pe 10 noiembrie 2010, scriam pe un forum penibil următoarele rânduri:
Am tresărit plăcut la gândul unui nou volum de astfel de cioburi răzleţe, răsfirate şi răsturnate de creativitate prodaniană. Textul de faţă mi-a plăcut, cam ca tot ce am mai citit de la tine, şi începe să-mi placă din ce în ce mai mult stilul tău. Devii olimpian şi s-ar putea foarte bine să ajungi în topul meu personal, alături de alţi titani. Deja eşti pe aproape.
Ionuţ-Laurenţiu Prodan, membru cu normă întreagă al aceluiaşi forum aproape jenant, postase în urmă cu o zi bucata intitulată "La Spital". Cei care sunt familiari cu volumul său de debut, lansat tot undeva în 2010 şi intitulat într-un mod simplu, dar înşelător, "Opere", îşi aduc cu siguranţă aminte de "Epicglotă", prima piesă din giganticul puzzle prodanian pe care mi-am aruncat vreodată ochii şi care m-a vrăjit complet. Habar nu aveam atunci că "Epicglotă" avea să fie începutul unui lung şir de scamatorii lirice, la fel cum nu aveam habar, pe 10 noiembrie 2010, că "La Spital" va face, într-adevăr, parte, dintr-un nou volum semnat PIL, iar eu voi avea nemăsurata onoare de a contribui la succesul de care, neîndoielnic, se va bucura acest volum, scriindu-i postfaţa.
Rezultatul este un volum liric haotic, eterogen, ale cărui piese componente îşi pot găsi corespondenţi în diverse genuri muzicale, idee pe care o să şi pedalez în continuare. "Ola Small World" are puterea miraculoasă de a te transpune imediat în universul propriu al lui PIL, un univers dominat de o protozeiţă care nu se poate decide dacă vrea să fie Afrodita sau Atena, un univers sculptat în pluş, unde singura modalitate prin care poţi obţine un high suprem este să mănânci hulpav tone de metamfetalină, cu o plăcere şi un nesaţ ce tind spre infinit.
"Pas în doi" şi "Plăci platonice" ne înfăţişează un PIL extrem de languros şi pasional, venit parcă fix din Gothenburg, iar "Poezie pentru Alina" este probabil ipostaza cea mai romantică în care l-am văzut vreodată, construind o baladă acustică nemaipomenită în jurul unor versuri megasentimentale, din care mi-ar face nemăsurată plăcere să mai văd.
Fumându-şi ţigara de după, PIL redevine conştient de lumea din jurul lui şi oferă nişte compoziţii care aduc oarecum aminte de primul său volum. "Copilul cretin" (savurată cel mai bine alături de fotografia aferentă de pe wikipedia) oferă o doză brutală de death metal pur, compusă din riff-uri scurte, violente şi disonante, care are darul de a te scoate din visare şi de a te readuce pe terenurile mai familiare ale operei prodaniene. "Extratereştrii" este o piesă grindcore cu un puternic mesaj social, în care PIL îşi exprimă dispreţul faţă de societatea ridicolă, insignifiantă, în care este forţat să-şi trăiască existenţa. Artistul se autodeifică şi respinge "grămada" amorfă şi anonimă de oameni banali, considerând că geniul îl transformă într-o fiinţă superioară.
Din fericire, optimismul îşi are şi el locul în universul prodanian, optimism care acţionează în cele mai neaşteptate (poate chiar nepotrivite situaţii): "Apocalipsa" este o bucată blues foarte simpatică, în care PIL tratează sfârşitul iminent al lumii cu o nonşalanţă pe care numai petrecerea ultimelor minute ale vieţii sale alături de fiinţa iubită i-o poate conferi, fiind mai preocupat de blugii rupţi decât de mânia divină.
"La Spital" este porţiunea doom metal a volumului de faţă. Este sensibil mai lungă decât celelalte compoziţii de pe album şi constă în riff-uri grele, labirintice şi versuri depresive care tratează teme precum religia şi (in)utilitatea ei, angoasa, moartea, suicidul. Atmosfera este extrem de întunecată, încărcată de o permanentă senzaţie de neputinţă şi accentuată de faptul că, în ciuda tuturor eforturilor sale, eul liric este incapabil de a-şi găsi salvarea, sfârşitul piesei fiind unul tragic. Funeral doom, frate!
În plus, nu trebuie să uităm demonstraţia de virtuozitate lirică pe care PIL o pune în scenă prin "Nisip", una din cele mai complexe piese pe care le-a creat vreodată. Jazz-ul întortocheat al acestei piese aminteşte de lucrătura fină a filigranului, fiind compus din versuri subţiri de aur care se întrepătrund şi se încolăcesc unul în jurul altuia.
Cele două piese bonus de pe acest volum sunt speciale, în sensul că sunt mai mult nişte happening-uri literare, create pe loc, la botul calului, şi a căror structură aminteşte de tehnica dadaistă a "cadavrului minunat". Merită notat că "La Zuluf" a fost creată în timp ce artistul şi acoliţii săi se aflau într-o stare avansată de degradare mintală, potenţată de ratarea unui concert la care nimeni nu vroia să meargă şi care a reuşit, totuşi, să distrugă o seară minunată. Wait what?
Concluzionând, putem afirma fără teamă că "Ola Small World" este un sequel în toată puterea cuvântului, aplicând dictonul daftpunkian "harder better faster stronger". PIL a lăsat deoparte orice urmă de inhibiţie şi îşi flexează muşchii lirici cu fervoarea unui Mr. Univers al poeziei aflat pe podium, devenind un Megatron al poeziei postmoderniste.
Sunt absolut convins că va rămâne un autor la fel de prolific, imaginativ şi creativ ca şi până acum, veşnic capabil să surprindă şi să evolueze şi deja crăp de emoţie, gândindu-mă la viitorul volum semnat Ionuţ-Laurenţiu Prodan. Până atunci, "Opere" şi "Ola Small World", precum şi frânturile pe care le mai postează online, vor rămâne sacre pentru mine.
.chester
Hahahaha cică dwarf bine tu Alina. Sunt onorat.
RăspundețiȘtergere